Relaxarea de la 1 august: Liber la mega-festivaluri, nunţi cu 400 de persoane şi meciuri cu arenele aproape pline (DOCUMENT)

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis noi măsuri de relaxare, care vor intra în vigoare de la 1 august.

În localităţile cu o rată de incidenţă mai mică de 2 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori vor fi permise următoarele:, scrie ebihoreanul.ro.

– activități culturale, artistice și de divertisment în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane;

– evenimente private (nunți, botezuri) cu un număr de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană;

– competiții sportive în spații închise sau deschise cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 m între persoane;

– organizarea de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 500 de persoane;

– desfășurarea activității din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, până la capacitatea maximă a spațiilor închise în intervalul orar 5,00-02,00.

Hotărârea CNSU prevede că la toate activităţile de mai sus o condiţie esenţială este ca participanţii să fie vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 (şi au trecut cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare) sau sunt persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Vezi mai jos hotărârea CNSU:

Articole pe aceeași temă:

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!